6.Will nu se inseala

      -Ce bine imi pare ca lumii ii place micul nostru Bromshire! se entuziasma doamna Fogg, care purta inca imbracamintea specifica bucatareselor. Will, condu-I in camera de zi pe acesti stimati domni.

      -Cu cea mai mare placer, matusa! Sper ca sunt gata delicatesele tale!

      -O sa fi mirat ce bine mi-au iesit de data asta! Domnilor, am cateva lucruri sa va spun. In cinci minute o sa fiu si eu in camera si o sa avem in fata niste placinte cu legume si carne nemaipomenite.

      Dupa timpul precizat, doamna Ariadne intra in camera cu o tava aburinda. Am avut ocazia sa o vad mai bine. Era o femeie bine facuta, in jur de 48 de ani. Problemele vietii isi pusesera amprenta asupra ei. Am presupus ca fusese casatorita, deoarece mai multi copii se jucau afara. Niste ochelari ii ieseau din sort, semn ca nu era o persoana ignoranta cu sanatatea ei, insa si foarte grijulie cu lucrurile pe care daduse bani. Pe de alta parte, nepotul ei era cat o aschie. Inalt, aproape de doi metri, si slab, mai ca il putea lua vantul. Nu parea genul studios, chiar daca, cu cateva ore mai devreme, ne dovedise contrariul.

      Cu toti ne-am luat cate o placinta, iar in camera nu se mai auzea nici un zgomot, cu exceptia molfaitului tipic pentru Charlie. Dupa ce m-am simtit satul, am rupt tacerea.

      -Ati spus ca stiti niste informati care ne-ar putea ajuta. Cred ca e timpul cuvenit.

      -Da…am auzit doua lucruri, care, pe putin spus, sunt mai mult decat interesante. In primul rand, prietena mea, Helen, e ingrijorata deoarece fiul ei Lawrence nu a mai trecut pea casa de o saptamana buna, iar teama I s-a accentuat deoarece el era cel mai bun prieten al recentului decedat Rudolf. Pe de alta parte, cea mai importanta atractie a micului nostrum sat, mausoleul lui Thomas Burton a fost vandalizat. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca toate evenimentele care au avut loc in zona noastra in ultima vreme se leaga.

       Fruntea lui Charlie se increti.

       -Cred ca vreau totusi sa vizitez acest mausoleu al lui Burton. Daca sunteti amabila, doamna Fogg, as vrea sa ne insotiti acolo.

       -Imi pare rau, dar copiii mei nu au cu cine sa stea, iar, in aceste vremuri, iti e frica sa lasi acasa 3 copii de 7 ani singuri. Gemenii mei au nevoie de protectie.

       -Nu e nicio problema. Am vrut doar sa-mi clarificati unele amanunte cu aceasta localitate. Dar o sa trec pe la dumneavoastra dupa scurta noastra vizita turistica.

       Dupa ce ne-am luat ramas bun, Will ne-a anuntat ca v-om merge pe jos, deoarece drumul pana la mausoleu nu avea mai mult de jumatate de mila.

      Ajunsi acolo, am observant o constructive destul de masiva de granit, daramata pe jumatate. Perimetrul era inconjurat, iar cinci oameni luau notite. Ne-am dat seama rapid ca nu era de la Scotland Yard, deoarece nu aveau cel mai nou echipament, folosind un aparat rudimentar de luare a monstrelor.

      Dupa un scurt dialog intre Will si cel care parea a fi sergentul care ii coordona pe restul, am primit permisiunea de a studia monumental. Tacut Charlie a intrat printre daramaturi, iar eu am stat linistit, deoarece la acea vreme nu ma pre pricepeam la cautat de indicii.

      Un sfert de ora mai tarziu, la fel de posomorat, Charlie a iesit dintre daramaturile care pareau ale unei catacombe, nu a unui loc ce cu cateva zile in urma era un impresionant monument. In momentul in care am pornit spre Charlie, ca sa-l intreb in legatura ci interiorul mormantului, intre daramaturi am vazut o reflective. Am alergat acolo, iar printre daramaturi am gasit…